Conferința de lansare Școala de Administratori a avut loc la Hotel SHERATON, Calea Dorobanților nr. 5-7, sector 1, București, Sala Arizona & Colorado
Moderator: Marta Claudia CLIZA, membru fondator al Şcolii de administratori
9.30-10.00
Sosirea şi înregistrarea participanților & welcome coffee
10:00-12.30
Cuvântul de deschidere a Conferinței de lansare a proiectului
– Marta Claudia CLIZA, membru fondator al Şcolii de administratori
– Florin JIANU, preşedintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România
Alocuțiuni din partea reprezentanților sectorului public, universitar şi de certificare profesională
– Valentina BURDESCU, directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului
– Augustin FUEREA, profesor universitar doctor specializat pe dreptul Uniunii Europene
– Daniela BOLOLOI, membru în plenul Consiliului Economic şi Social
– Robert Aurelian ŞOVA, președintele Consiliului Superior al CECCAR
Prezentarea proiectului Şcolii de administratori
– Marta Claudia CLIZA, membru fondator al Şcolii de administratori
– Mariana BURLACU, membru fondator al Şcolii de administratori
Alocuțiuni din partea reprezentanților mediului de afaceri
– Răsvan Gabriel TOADER, preşedinte al AVANGARD GERMAN GROUP
– Ştefan ENEA, administrator al Grupului RAVAGO
– Adin IONESCU, director general al NEXT ECO RECYCLING S.A.
12.30-13.00
Sesiune de întrebări
13.00
Cuvânt de încheiere a Conferinţei de lansare a proiectului
Prânz & networking
EVENT INFO :
- Start Date:January 16, 2019
- Start Time:10:00
- End Date:January 16, 2019
- Location:București - Romania
- Website:http://scoaladeadmisinstratori.ro

